Dumbo se numără printre ultimii concurenți rămași la „Desafio: Aventura”. După săptămâni intense de provocări, tensiuni și condiții greu de suportat, Marius Alexandru a vorbit cât se poate de sincer despre experiențele din Thailanda. Cât de greu i-a fost și cu cine s-a înțeles cel mai bine dintre toți concurenții.
„Desafio: Aventura” se apropie de marea finală, iar Dumbo, unul dintre concurenții care au rămas în competiție, a făcut o serie de mărturisiri neașteptate.
Marius Alexandru, pe numele său real, a recunoscut că ambiția a fost cea care l-a ajutat să rămână în competiție atât de mult timp. Cu toate că a avut și momente în care și-a dorit din tot sufletul să renunțe, Dumbo s-a ridicat și și-a găsit puterea de a merge mai departe.
Mai e foarte puțin și competiția „Desafio: Aventura” se apropie de final. Ce emoții te încearcă în acest moment?
Emoții sunt, recunosc. Sunt nerăbdător să văd marea finală împreună cu familia, prietenii și concurenții de la „Desafio: Aventura”.
Dacă ar fi să alegi între forță fizică și strategie socială, ce te-a ținut cu adevărat în competiție până acum?
Cred că m-a ținut în competiție ambiția mea. Psihicul bate fizicul, am zis mereu asta. Dar la probele de final, unde am ajuns în ultimii 7 finaliști, îți trebuia fizic… Până acolo, recunosc că a fost nevoie de psihic și foarte multă strategie, mai ales după ce am fost propus la duel cu Cezar… Am hotărât să schimb puțin placa și să mă gândesc numai la mine; bineînțeles, trebuia să gândesc în așa fel încât să-l am și pe Vladimir lângă mine, în planul meu de a ajunge în primii 4. Vedem dacă mi-a și reușit asta.
Ai petrecut foarte mult timp în emisiune. Cine e persoana de acasă la care te-ai gândit cel mai des?
Persoana de acasă la care m-am gândit cel mai mult a fost familia mea: Eva, fetița mea, Patrick, băiatul meu, și Alexandra, soția mea.
A existat un moment în care ai vrut să renunți? Ce te-a făcut să continui?
Au fost două momente când am simțit că nu mai pot și că cedez. Primul a fost când eram la vilă de 3 ture și nu-mi mai găseam locul acolo și voiam în pustiu… Chiar am zis la proba aceea de căpitani: „Dă-mi, Doamne, o superputere să merg în pustiu”, și mi-a dat 🙂 L-am mai luat și pe Vladimir cu mine, deci a fost magnific.
Iar a doua oară a fost când îmi doream atât de mult să o elimin pe Lena, încât am zis că ies eu după ea.
Care a fost momentul în care te-ai simțit cel mai singur în competiție, chiar dacă erai înconjurat de oameni?
Momentul când m-am simțit singur… Primul a fost acela când m-au propus fetele la duel. Știam că așa se joacă jocul, doar că am fost dezamăgit… Iar a doua oară când am simțit dezamăgire a fost față de Valentin. Dar aici este altă poveste.
Ai făcut vreodată ceva aici care nu te reprezintă, doar ca să mergi mai departe? Ce a fost?
Da, bineînțeles că am făcut strategii pentru a merge anumite persoane mai departe, iar altele să plece. Și despre asta este o competiție, despre strategii și alianțe, nu doar despre proba fizică.
Cu cine te-ai înțeles cel mai bine din concurs? Dar cel mai puțin bine?
M-am înțeles cu Vladimir cel mai bine, aproape de perfect, pot spune. Este un om, jucător, antrenor pe care eu îl respect enorm, deoarece am învățat de la el, fără să-și dea seama, cum se joacă cu calm o probă, cum trebuie să renunț eu la agitația mea…